Vitralii autentice

Vitraliile sunt o poveste spusă din bucățele de sticlă de culori diferite, lipite între ele.

Bucățile de sticlă colorată se influențează una pe cealaltă. În funcție de cum sunt lipite pot crea o anumită impresie – bucățile de sticlă, luate separat, inspiră un sentiment, o semnificație; alipite, creează o altă impresie, cu altă semnificație. Povestea pe care acestea o creează dau cu adevărat frumusețe vitraliului.

Sticla i-a inspirat pe artizani timp de mii de ani. Sticla poate produce, în orice formă ia, opere de artă spectaculoase și aparte. Însă, când sticla prinde culoare, acest mediu se ridică la noi înălțimi.

Vitraliu – definiție

O definiție clasică a vitraliului ar fi că acesta este un panou compus din bucăți de sticlă colorate și montate într-un cadru metalic. Vitraliul se obține, însă, și prin diverse tehnici de pictură pe sticlă. De asemenea, vitraliu se numește și tehnica prin care se execută acest tip de panou.

Numeroase persoane consideră că acestei definiții îi lipsește ceva esențial – pentru aceștia, o definiție completă a vitraliului trebuie neapărat să implice că vitraliul este o operă de artă.

Arta vitraliului este, prin definiție, o ramură a artei sticlei.

Vitraliu – etimologie

Cuvântul „vitraliu” provine din franțuzescul „vitrail”. Originea cuvântului este din latinescul „vitrum”, care înseamnă „sticlă”. În limba italiană, vitraliul se numește „vetro colorato”, iar în spaniolă se numește „vitral”. Observăm, așadar, că în limbile de origine latină, cuvântul își păstrează etimologia.

Tot pe filieră franceză, numeroase limbi, inclusiv cele slave, folosesc o variație a cuvântului „vitrail”. Astfel, în rusă sau sârbă avem „витраж” și în bulgară avem „витражи”.

În limbile engleză și germană avem altă etimologie – în engleză se numește „stained glass”, iar în germană „glasmalerei”.

Termenul „stained glass” pentru vitraliu în engleză derivă de la pata de argint aplicată la origini pe partea ferestrei din sticlă care dădea spre exterior. Când sticla era băgată la cuptor pentru a stabiliza pata de argint, aceasta se îngălbenea, rezultând nuanțe de la culoarea lămâii la auriu.

Vitraliu – semnificație

O fereastră este făcută să permită oamenilor să privească înăuntru și să permită luminii să pătrundă în încăpere.

Însă scopul unei ferestre vitraliu este să NU permită privirii să pătrundă înăuntru, să controleze modul în care pătrunde lumina în interior, să înfrumusețeze și pe dinăuntru și pe dinafară și, cel mai important, să povestească.

Vitraliile autentice au un important scop narativ.

În catedralele gotice, ferestrele vitraliu erau supranumite „Biblia săracilor”.

Poveștile din aceste vitralii – semnificație puternică pentru sufletul celor neștiutori de carte – descriu episoade din Biblie. Majoritatea oamenilor săraci din perioada gotică, și nu numai, nu erau școliți, nu știau să scrie și să citească.

Așadar, toate aceste bucăți de sticlă colorată care, combinate și alipite în vitralii simple sau complicate, formau imagini ale sfinților sau dimpotrivă, imagini din Iad, creau simboluri care lăsau impresii puternice pentru oamenii de rând și nu numai. Prin aceste vitralii clasice, prin aceste vitralii bisericești, oamenii învățau Scriptura.

Pentru a ușura înțelegerea prin vitraliile religioase, artiștii foloseau simboluri înrădăcinate în conștiința și cultura popoarelor. Prin vitraliile religioase se foloseau atribute combinate care să ajungă direct în sufletul credinciosului, pe cea mai scurtă cale.

Astfel, prin intermediul unui vitraliu în stil clasic se îmbină frumosul cu utilul, esteticul cu educația.

Iată câteva exemple de simboluri folosite în vitralii bisericești:

Regii, prinții, împărații, nobilii erau reprezentați de doua ori mai mari ca dimensiune fata de supușii lor, pentru a le sublinia importanța
Sfinții aveau întotdeauna aureola deasupra capului
Domnul Iisus Christos era reprezentat de miel sau cruce
Sfântul Duh era reprezentat de obicei de o flacără sau de un porumbel
Personajele din Rai erau poziționate în partea de sus, personajele pământene erau poziționate în partea de jos în vitralii religioase
Culorile din vitraliile bisericești aveau o simbolistică clara: roșu era sacrificiul, sângele, negru reprezenta moartea, albastru era Raiul, gri reprezenta tristețea, albul era puritatea, galbenul era soarele, lumina. Violetul sau movul era culoarea împăraților.

Iată cum, dacă o bisericuță dintr-un sătuc avea doar un vitraliu mare, acesta era instrumentul perfect pentru deliciul vizual și sufletesc al enoriașilor.

Originile vitraliului

Că să apară vitraliul trebuia să apară mai întâi sticla și sistemul de prindere a sticlei astfel încât să rămână stabilă și să constituie o fereastră care separă interiorul de exterior.

Sticla, în forma clasică pe care o cunoaștem, se pare că a apărut acum mai bine de 5000 de ani, în Egipt. Mai precis, primul artefact din sticlă este atestat în Egipt, în anul 3100 î.e.n.

Sticla a are o istorie interesantă, influențată fiind de numeroasele culturi prin care a tot trecut până în prezent.

Sticla, ca și material, a fost și rămâne un lucru misterios: un lichid solidificat sau un lucru solid cu proprietățile lichidelor. Nisip care captează lumina și strălucește.

Pe firul istoriei, a apărut ulterior sticla colorată. Chimia a făcut din nou magie, astfel că sărurile și oxizii metalici au dat culoare sticlei: aur pentru roșu (da, era foarte scump să ai un obiect de sticlă cu roșu în el, de aceea culoarea roșie era folosită cu discernământ în lucrul cu sticla); cobalt pentru albastru, cupru pentru obținerea culorii verzi, argint pentru culoarea galbenă.

Sticla că fereastră a fost creată în urmă cu aproximativ 3000 de ani de către romani. Egiptenii au inventat-o, iar romanii au preluat-o și au perfecționat-o astfel încât să poată fi folosită în construcții. Pentru acest tip de sticlă se foloseau nisipuri albe, pure. Din acest motiv era foarte scumpă și doar cei bogați își permiteau ferestre cu geam. Cei mai săraci foloseau doar obloane.

Romanii foloseau și sticlă verde care se suflă direct în forme pentru obiecte de uz sau de decor.

Se distinge cu precădere artefactul roman denumit Cupa Lycurgus, un potir de sticlă denumit astfel pentru că are gravat pe el o scenă cu regele Lycurgus din Tracia. Deosebit de interesant la acest potir este culoarea și cum se schimbă ea în funcție de lumină: este verde când este luminat din față și devine roșu când e luminat din spate.

Acest tip de sticlă se numește diacronic. Erau romanii din secolul IV în posesia unei astfel de tehnologii, erau ei pionierii unei nanotehnologii despre care știm că s-a descoperit abia în secolul al XX-lea?

Istoricii sunt convinși de faptul că, pentru a produce un astfel de efect de modificarea culorii sticlei, s-au folosit picături de aur și argint. Și, în același timp, pentru că nu au mai fost găsite alte asemenea artefacte cu sticlă diacronică care să producă un atât de mare contrast al culorii în funcție de cum pică lumina, istoricii sunt convinși că potirul sau cupa Lycyrgus a fost creată astfel din întâmplare.

Vitraliile, la origine, erau create pentru a fabrica ferestre, ca lumina să pătrundă în interior prin pictura de pe acestea. Este o formă de artă veche de peste 1000 de ani și tehnică rămâne, în esență, aceeași și în prezent.

În Asia de Sud-Vest, avem vitralii simple încă din antichitate, forme atestate în Asiria, secolul 7 î.e.n. Și în lumea islamică, tradiția vitraliilor a continuat cu precădere în zona religioasă, adică în moschei. Vitralii autentice înfrumusețau, de asemenea, palatele și spațiile publice.

Însă, spre deosebire de vitraliile autentice din zona Europei de astăzi, vitraliile din lumea islamică erau non-picturale. Vitraliile islamice din acele timpuri aveau modele pur geometrice, însă, uneori, conțineau flori sau text.

Vitralii – perioada medievală

Cum am arătat mai sus, sticla colorată și obiectele manufacturate din aceasta au apărut în Egipt și, ulterior, în Roma antică.

Apoi, vitralii simple au fost atestate în bisericile creștine timpurii, din Evul Mediu, secolele 4 și 5 e.n. Erau ferestre vitraliu cu bucăți mici de alabastru, ornate în diverse forme.

Vitraliile erau cunoscute mai ales ca o formă de artă creștină în secolele 4 și 5 e.n., odată cu numărul mare de biserici construite de creștini în acea perioadă.

În ce perioadă a avut vitraliul cea mai mare popularitate? Expansiunea Bisericii Creștine este direct corelată cu expansiunea artei vitraliului. Astfel, vitraliul a devenit arta dominantă pe întregul glob pamântesc începând cu secolul 5 e.n. pentru multe sute de ani.

Când sticla a început să fie prelucrată în mod industrial, pe Insula Murano în Veneția sunt atestate primele vitralii mari, tot sub formă de ferestre.

Călugărul Teophilus descria tehnica vitraliului, în 1100, ca fiind o îmbinare a mai multor piese din sticlă, colorate diferit, legate cu armătură din fire de plumb. Această tehnică a vitraliului rămâne aproape neschimbată și în timpurile noastre.

De exemplu, deși astăzi tehnologia poate facilita ascunderea acestor contururi în vitralii, artiștii doresc să le păstreze din dorința de a conferi autenticitate. Un exemplu tipic este legat de vitraliile create prin tehnici de pictură pe sticlă – aceste contururi se desenează, deși nu este nevoie de ele. Dar nu doar în modele de vitralii originale, ci și în modele de vitralii false, vitraliu autocolant, se păstrează, pentru efect, contururile aurite sau argintate sau în alte culori.

Vitraliile medievale se disting, în primul rând, prin vitraliul în stil gotic. Vitraliile gotice erau, în mare parte, tot vitralii religioase. Bisericile și catedralele erau din ce în ce mai înalte, din ce în ce mai luminoase. Așadar, vitraliile au cunoscut o culme nemaiîntâlnită până atunci, atât din punct de vedere al proporțiilor uriașe, erau vitralii mari, cât și din punct de vedere estetic. A fost o perioadă prolifică pentru vitralii religioase.

Ferestrele gotice au 2 forme în mod obișnuit: cele în formă de arcadă, foarte înalte și cele rotunde, în formă de rozetă. În ambele cazuri, ambele erau la scară monumentală și necesitau multă muncă de detaliu.

Datorită atât a dimensiunii monumentale, cât și a complexității și detaliilor artistice, vitraliile gotice facilitau intrarea luminii într-un mod și mai spectaculos că oricând până în această perioadă.

Unul din primele exemple definitorii de vitraliu în stil gotic a fost la biserica mănăstirii St. Denis, oferit de călugărul Abbot Suger. El a ținut un jurnal pe tot timpul lucrărilor de reconstruire a bisericii și, în ceea ce privește vitraliul și însemnătatea lui, el nota despre convingerea sa că lucrurile frumoase ridică omul mai aproape de Dumnezeu.

Meșterii ilustrau în vitralii medievale imagini realiste, cu culori saturate, dar și alb, precum și nuanțe de gri.

Când stilul gotic a atins apogeul, în perioada Renașterii, începând cu secolul XV, vitraliul a devenit mai mult pictură. Aceste vitralii în stil gotic erau adevărate tablouri pictate foarte sofisticat, dar cu culori mai pale, iar figurile erau mai blânde și acopereau întreaga fereastră.

Tot acum s-au descoperit noi tehnici pentru redarea culorilor galben și auriu. Iar acele nervuri de plumb despre care aminteam mai sus, dacă era obligatoriu să existe, se lucra foarte mult la camuflarea lor prin desen.

Tot în perioada Renașterii, vitraliile au început să fie folosite foarte mult și în clădiri publice sau chiar la calești. Deoarece acum arta vitraliului devenise arta picturii pe sticlă, desenele erau din ce în ce mai diverse, conținând cu precădere multe simboluri heraldice.

În secolul al XVI-lea, arta în vitraliul gotic era, în primul rând, o formă de artă catolică. Însă, când regele Angliei, Henric al VIII-lea a decretat despărțirea de Biserică, multe opere din vitraliu gotic au fost distruse la ordinele sale.

În această perioadă are loc un ușor declin al vitraliului și din cauza stilului de artă barocă, stil care cerea ca sticlă să fie clară când era utilizată în arhitectură pentru a lasă spațiu picturilor extrem de complicate și complexe de pe pereții interiori.

Arta vitraliului în stil gotic a revenit într-o nouă etapă la finalul secolului al XVII-lea. Artiștii au păstrat deschiderea ferestrelor gotice, dar arta vitraliului era o combinație între vechi și nou.

În secolul al XIX-lea, arta vitraliului a fost redescoperită și, poate nu exagerăm să spunem, a fost reinventată.

Vitraliile în perioada modernă

Având noi tehnologii la îndemână în ceea ce privește prelucrarea sticlei și obținerea culorilor (în trecut, se puteau crea relativ puține culori ale sticlei), artizanii s-au aventurat și au creat noi stiluri de vitraliu, foarte cunoscut fiind cel de vitralii Art Nouveau.

Artiști ca John LaFarge și Louis Comfort Tiffany au revoluționat tehnicile, au inventat sticla opalescentă. Cu toții suntem familiarizați cu vitralii tehnica Tiffany.

Secolul al XX-lea vine cu noi forme, noi ideații de vitralii autentice. Matisse, Braquer, Leger sunt doar câteva nume de artiști care au conceput modele abstracte și semi-abstracte reușind astfel să creeze vitralii moderne, schimbând paradigmă de demult a vitraliilor clasice.

Marc Chagall a contribuit enorm la îmbogățirea artei vitraliului. Acest mediu i-a facilitat crearea de culori proaspete și intense cu beneficiul adăugat al luminii naturale și refracției. Creațiile sale în vitraliile moderne uimeau și uimesc și în prezent prin continua schimbare a efectului vizual în funcție de vremea de afară sau de unghiul din care sunt privite.

În ultimii zeci de ani trăim așa-numita epocă de aur a vitraliului. Artiștii în vitraliu de pe întreg mapamondul continuă să experimenteze noi tehnici și noi modele de vitralii moderne. Unele tehnici sunt inspirate de artiștii din secolul 19: tehnica plumbului, tehnica Tiffany etc.

Prin aplicarea proceselor avansate tehnologice se determină nuanțele dorite și textura finală a sticlei colorate.

În prezent, datorită modernizării tehnologiei, vitraliile sunt mult mai la îndemână, pot pătrunde nu doar în lăcașe de cult, în clădiri publice sau palate, ci pot aduce o notă de distincție în locuințele personale sau la birou.

Ele rămân foarte atrăgătoare și vin în tot felul de forme: de la luminatoare din tavan, ferestre și pereți despărțitori, la tablouri, obiecte de tip suncatcher, lămpi și lustre sau obiecte de decor care pot sta pe un raft sau pe o noptieră.

Vitralii autentice