X
X
Back to the top
X
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare mult mai plăcută. Continuarea navigării pe acest site implică acceptarea lor.  Află mai multe
X

Vitralii tehnica si arta

Vitraliul este arta picturii cu lumina.

Există două tehnici principale de vitraliu, și anume:

  • tehnica de armare a bucăților de sticlă colorată diferit, din care rezultă vitraliu mozaic, de o frumusețe caleidoscopică
  • tehnica de pictură pe sticlă

Ambele tehnici de creație a vitraliilor au particularități specifice pe care le vom prezenta pe scurt în cele ce urmează.

Tehnicile de vitraliu, sticla și culoarea sunt vechi de mii de ani, însă, în mare, acestea s-au păstrat până în zilele noastre. Doar faptul că tehnologia a avansat, a adus oarecare schimbări atât în ceea ce privește lărgirea impresionantă a paletei culorilor sticlei (acum se pot realiza vitraliu-ferestre, de exemplu, de nuanțe și texturi care nu puteau fi atinse cu sute de ani în urmă), cât și în ceea ce privește calitatea sticlei (în prezent, în fabricile specializate, se fabrică vitraliu din sticlă ce vine cu o serie de avantaje clare: mult mai calitativă, mai durabilă la șocuri și schimbări de temperaturi, costuri mai mici).

Materialele cu ajutorul cărora se poate realiza sticla de vitraliu – exterior sau interior – sunt pe bază de lemn (pigmenți de rășină) sau metal (oxizi de metal: fier, argint, cupru, aur etc.).

În ceea ce privește culoarea din vitralii, sticla colorată este foarte importantă, dar mai important este modul în care este exploatată lumina și proprietățile ei la filtrarea acesteia printr-un vitraliu-geam. Orice materiale sunt implicate la realizarea unui vitraliu pentru geamuri, de exemplu, efectele unice sunt produsul proprietăților fizice ale luminii: refracția, obscurul, fragmentarea, culoarea.

Armoniile sunt create într-un mod excepțional, de asemenea, și datorită posibilității vederii umane de a se adapta la felul în care se schimbă lumina. Astfel, oamenii sunt încântați de spectaculoasele modificări ale ambientului interior odată ce printr-un vitraliu exterior pătrunde lumina în încăpere. Și nu este importantă doar modificarea luminii de la un moment la altul, în funcție de poziția soarelui, ci și de locul în care vitraliul se află: de exemplu, lumina este într-un fel într-o pădure și în alt fel pe câmp.

Așadar, pe lângă culoarea sticlei, care este obținută artificial, magia unui vitraliu pentru geam, și nu numai, este creată de aceste două proprietăți naturale – ale luminii (și schimbării ei) și ale vederii omului (posibilitatea de a se ajusta la schimbările luminii).

Astfel, putem spune că vitraliul poate fi considerat o artă a picturii cu lumina.

Vitraliu – Tehnica plumbului

Vitralii clasice

Prin tehnica plumbului, vitraliul se creează prin asamblarea bucăților de sticlă colorată, bucăți tăiate în prealabil pe formele și dimensiunile dorite, cu ajutorul unor baghete de plumb cu secțiunea în formă de H sau de U.

Baghetele în formă de H sunt folosite pentru a uni două bucăți de sticlă în interiorul panoului de vitraliu. Baghetele în formă de U sunt folosite pentru margini.

Această rețea de plumb va înfășură fiecare bucată de sticlă pentru a le uni pe toate într-un panou vitraliu. La oricare îmbinare a două capete de baghete de plumb se folosește cositor pentru a securiza poziția sticlei în vitraliu.

Plumbul poate fi unul din metalele din această rețea folosită la asamblarea vitraliului. Se folosește plumbul datorită moliciunii și flexibilității sale, artizanul având posibilitatea să-l potrivească foarte bine pe fiecare bucată de sticlă în parte, dar și datorită faptului că e foarte puternic și poate susține toată greutatea vitraliului. De asemenea, aceste vitralii, legate în plumb, rezistă pentru perioade foarte lungi la orice condiții meteorologice.

Este, așadar, o tehnică de vitraliu solidă, dar care conferă și o eleganță aparte.

Astfel, pe scurt, aceștia sunt pașii:

inițial, se desenează proiectul vitraliului pe un carton sau o foaie de hârtie (în funcție de ce dimensiune se dorește a fi vitraliul final)

apoi se numerotează fiecare bucată unde vor fi bucățile de sticlă

apoi se taie bucățile de sticlă foarte exact, urmărind conturul de pe șablon

fiecare bucată de sticlă trebuie numerotată conform bucăților desenate pe schița de pe carton

fiecare bucată de sticlă trebuie bine degresata

se asamblează bucățile de sticlă cu baghete de plumb

după ce toate bucățile au fost asamblate, se lipesc îmbinările de plumb, cu ajutorul cositorului

pentru a ermetiza vitraliul, se cimentează – se toarnă ciment pe toată suprafață, pasta intră și între sticlă și plumb, acoperind spațiile goale. Ce e în plus se șterge cu o perie.

vitraliul se lasă la uscat câteva zile.

Plumbul se mai folosește în arta vitraliului sau, mai corect spus, în arta sticlei, pentru efecte inedite, de exemplu să se formeze dâre strălucitoare la geamuri.

Există două metode de montare a bucăților de sticlă colorată într-un vitraliu: prin aceste baghete de plumb (tehnica plumbului) și prin folie de cupru.

Tehnica plumbului se folosește cu precădere în modelele geometrice, cu bucăți mari de sticlă, cu multe linii drepte. Tehnica plumbului este foarte bună în ascunderea imperfecțiunilor, așadar formele geometrice arată fără cusur dacă se folosește această tehnică.

Pe de altă parte, dacă bucățile de sticlă sunt de dimensiuni mici și dacă vitraliul are dimensiuni mici sau este 3D (vaze vitralii, veioze vitralii, lustră vitraliu, lampă vitraliu), metoda montării cu folie de cupru e mai potrivită. Nu dorim neapărat să vedem, de exemplu, un vitraliu de tip suncatcher montat cu o bagheta de plumb, din motive estetice. Ar putea arăta grosolan. Adăugăm că și greutatea plumbului ar duce, în timp, la deterioarea unui vitraliu de dimensiuni mici.

Tehnica plumbului este mai potrivită pentru vitralii ferestre sau vitralii geamuri pentru uși.

Vitraliu – Tehnica Tiffany

Vitralii-tehnica_tiffanyTehnica Tiffany este o tehnică de creare a vitraliilor denumită după creatorul ei, Louis Comfort Tiffany.

Tiffany a fost un artist american de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea (activ în perioada 1870-1920), reprezentant al modernismului și stilului Art Nouveau, prolific în „epoca de aur” a artei decorației.

Popularitatea lui se datorează stilului aparte, frumuseții, eleganței și rafinamentului lucrărilor sale din sticlă, vitraliu (în special veioza vitraliu), mozaic și bijuterii.

Scânteia care i-a aprins lui Tiffany dragostea pentru vitraliu și pentru arta sticlei, în general, s-a ivit în timpul călătoriilor sale prin Europa. Vizitele la Victoria and Albert Museum, unde a apreciat obiectele din sticlă din Roma și Siria, vizitele la Catedrala Chartres din Paris, cunoscută pentru superbele vitralii, și multe vizite unde a avut contact cu vitralii și obiecte din sticlă decorativă l-au direcționat pe marele artist de interioare spre minunata lume a creației vitraliilor, în 1878.

Vitraliile din Chartres i-au lăsat o impresie puternică, astfel că după ce s-a întors în America, a implementat un stil sofisticat în lucrul cu sticla și, în special, cu vitraliile. Tiffany a dorit să pună bazele unei noi estetici în America, o estetică ce reflectă mai bine stilul de viață american.

Așadar, Tiffany devine un nume de rezonanță în arta vitraliilor și aceasta se datorează atât noii tehnici de montare a bucăților de sticlă, cât și creării unor noi tipuri de sticlă.

În ceea ce privește inventarea unui nou tip de sticlă, un succes răsunător a avut-o sticlă opalescentă, supranumită și sticlă americană. Noul tip de sticlă avea variații uriașe de culoare și textura, chiar și într-o singură bucățică de sticlă. Astfel că se deosebea mult de sticla folosită în acea perioada, care era uniform colorată și transluncidă, foarte simplistă din multe puncte de vedere.

Dacă până atunci artizanii pictau sticlă pentru a conferi diverse efecte sau pentru a reda o imagine, cu sticla opalescentă putem spune că se picta „cu sticlă”. Cu bucăți de sticlă opalescentă alese cu atenție, se putea reda textura de țesătură, apă sau cer însorit. Nu mai era nevoie de pictură pe sticlă.

Sticla opalescentă a devenit baza unei game largi pentru alte tipuri de sticlă create de Tiffany. Termenul general utilizat de Tiffany pentru noile tipuri de sticlă este „Favrile” și a fost patentat în 1892.

Sticla Favrile are o caracteristică distinctivă, și anume o irizare superficială. Această irizație are ca rezultat și strălucirea sticlei, și opacitatea ei. Aspectul irizat a fost obținut prin pulverizarea oxizilor metalici pe sticlă fierbinte, proces în timpul căruia culorile sunt absorbite pentru a forma un finisaj lucios.

Alte subtipuri de sticlă au diverse tipare create în timpul procesului de fabricare a sticlei: cu linii, cu ochiuri de apă, cu vinișoare, cu cercuri concentrice și chiar cu efecte ce imită draperia.

De asemenea, succesul vitraliilor în tehnică Tiffany se datorează și unei noi metode de montare a bucăților de sticlă.

În secolul XIX se dezvoltă metoda montării în folie de cupru ca alternativă la metodă montării cu ajutorul baghetei de plumb. Metoda foliei de cupru este mult mai minuțioasă, cere un efort mai mare din partea artizanilor (față de montarea cu baghete de plumb), însă face minuni în cazul lucrărilor 3D, ca lampa sau lustra, vitralii ce până în acel moment nu puteau fi ușor concepute.

Însă metodă foliei de cupru este minunată și pentru obiectele 2D, pentru că, din punct de vedere compozițional, permite artiștilor să creeze modele și desene mult mai complicate, cu bucăți de sticlă de dimensiuni mici, în detalii mici, deoarece această metodă permite linii foarte finuțe între bucățile de sticlă, oferind o estetică aparte.

De asemenea, în vitralii, tehnica Tiffany este cea mai potrivită, poate, pentru montarea pieselor de sticlă cu margini neregulate.

Spuneam că tehnica foliei de cupru necesită o muncă mult mai intensă față de cea a plumbului.

În crearea unui vitraliu Tiffany, prima parte este la fel ca în tehnica plumbului: se face un desen la scară mai mică a obiectului în cauza, se desenează apoi la scară reală pe carton, se desenează fiecare bucată de sticlă și se numeroteaza. Ca și la metodă plumbului, fiecare bucată de sticlă se taie individual, însă nu trebuie tăiată perfect. Bucățile de sticlă pot fi șlefuite dacă e necesar.

Din acest moment, cele două metode iau drumuri diferite:

  • În vitraliul tehnică Tiffany, marginile fiecărei bucăți de sticlă se înfășoară cu folie de cupru.
  • Fiecare bucată de sticlă trebuie degresată foarte bine în prealabil pentru că mai târziu să nu se dezlipească folia lipită pe sticlă.
  • Apoi, toate bucățile de sticlă sunt reașezate, în funcție de numărul scris anterior pe fiecare bucată corespunzător numerelor de pe carton (cartonul cu desenul la dimensiune reală).
  • Următorul pas este cositoria, adică lipirea bucăților de sticlă (deja înfășurate cu folia de cupru) între ele cu cositor. Lipirea cu cositor se face și pe o parte, și pe cealaltă.
  • Dacă se dorește o altă culoare față de cea argintie a cositorului, pentru a conferi o senzație de învechit, de exemplu, vitraliul se poate patina. Vitraliul în tehnică Tiffany se poate închide la culoare, spre o nuanță de gri închis sau culoarea cuprului sau negru, în funcție de ce substanță chimică se folosește la patinarea vitraliului.

Vitraliu – Tehnica Overlay sau vitralii aplicate 

Vitralii overlay sau, în română, vitralii aplicate sunt vitralii în al căror proces de producție se utilizează o metodă de combinare a mai multor materiale pentru a forma o singură bucată de vitraliu decorativ.

Alte materiale care se aplică pentru a forma un vitraliu overlay pot fi alte bucăți de sticlă, plumb, folie de cupru, și chiar lemn, bijuterii, bucăți de textil…

Tehnica de vitralii aplicate pe geam înfrumusețează, ca orice altă tehnică de producere a vitraliilor, interiorul încăperii, dând nota dorită, fie de eleganță, fie de căldură, fie de veselie, fie de mister. Sau toate la un loc.

Vitraliul overlay este o tehnică nouă, apărută în America, în secolul al XX-lea. Nu a venit cu rolul să înlocuiască alte tehnici, ci ca o tehnică în plus servind probabil nevoii de a lucra cu materiale de construcție moderne.

Tehnica de vitraliu overlay are multiple aplicații, atât în spații publice, cât și în spații private. Astfel, le putem utiliza cu succes ca geamuri de uși interioare, pereți despărțitori, oglindă vitraliu, geamuri la dulapuri de bucătărie, cabine de duș, luminatoare.

Le putem monta și în exterior, deoarece vitraliile rezistă și la modificările dramatice ale temperaturii, și la umiditate.

În ceea ce privește desenele, partea estetică, vitraliile aplicate pot lua diverse forme de simpliste, copilărești, elegante sau foarte complicate. Putem alege astfel compoziții de diverse teme, religioase sau laice, putem alege diverse motive mai abstracte sau clasice.

În funcție de cum se dorește realizare proiectului vitraliului aplicat, artizanii au nevoie de diverse materiale și scule de lucru.

În primul rând, e nevoie de sticlă transparentă sau sablată, filme, cupru (dacă se lucrează în tehnică Tiffany) sau plumb (dacă se lucrează în tehnica plumbului), substanță degresantă și lacuri protectoare, rășini sau diverse patine, cositor pentru cositorie, diamant pentru tăierea sticlei și cuțit pentru tăieri de precizie pentru tăierea foliei de cupru.

Dacă se dorește vopsirea vitraliului, sunt necesare atunci vopsele speciale de pictat pe sticlă și contur polimeric. Bineînțeles, pensule și dizolvant.

Pașii în crearea unui vitraliu overlay sunt următorii:

  • Ca și la tehnicile precedente, se face schița pe carton
  • Se așază sticla degresată deasupra. Degresarea este obligatorie deoarece, altfel, mai târziu se dezlipește folia de cupru sau vopseaua sau plumbul.
  • Se lipește ce se dorește deasupra geamului, conform schiței: fie bucăți de sticlă tăiate cu diamantul, fie folie de cupru sau plumb autoadeziv, fie se desenează cu contur polimeric și apoi pictat cu vopsea pentru sticlă (denumită și vopsea vitrail). Se pot aplica și bucăți de lemn sau de textil, în funcție de compoziția artistică dorită.
  • La final, lucrarea se acoperă cu rășină dacă se dorește o strălucire aparte. Acoperirea în lucrări de vitralii cu rășină are și rol protector.

Ca notă aparte, pentru a scoate în evidență anumite părți ale compoziției vitraliului, se pot aplica cristale fațetate. Cristalele fațetate pot fi folosite în orice tehnică pentru efecte deosebite.

Sticla din cristale fațetate se fabrică din sticlă clară și tăiată oblic pe de o parte, în jurul sticlei. De obicei, tăietura este de 1,5 cm. Aceste fațete formează prisme și, în lumina soarelui, creează niște culori interesante prin difracția luminii.

Putem aranja în vitralii cristale fațetate ca un joc de efecte și culori simplu sau complex. În funcție de proiectul dorit, aranjamentul variază cu un număr mai mic (3-4 bucăți) sau mai mare (pot fi și zeci de bucăți) de cristale fațetate.

În ceea ce privește implementarea, în tehnica de vitralii aplicate, cristalele fațetate merg mai bine pe lucrări de dimensiuni mari.

O altă notă aparte în crearea vitraliilor aplicate poate fi dată și de metoda aplicării foliei de cupru. Datorită maleabilității sale, artizanii o folosesc în vitralii aplicate pentru conferirea efectului de adâncime. Efectul 3D este și mai accentuat dacă, la final, peste vitraliu se aplică o patină.

Metoda aplicării foliei de cupru implică:

  • Desenarea compoziției dorite fie direct pe folie sau pe o hârtie poziționată peste folia de cupru astfel încât să rămână urmele desenului pe folia de cupru
  • Lipirea foliei pe sticlă
  • Decuparea în funcție de desen cu un cuțit pentru tăieri de precizie
  • Decupajul rezultat trebuie cositorit
  • La final se adaugă o patină pentru accentuarea efectului de siluetă

O posibilitate ar fi, de asemenea, ca vitraliile cu folie de cupru aplicată să fie luminate din față sau din spate pentru diverse efecte uimitoare.

Vitralii – Tehnica picturii pe sticlă

Vitralii_tehnica_picturii_pe_sticla

În mod normal, încă din perioada medievală vitraliile aveau părți pictate, mai ales acolo unde, în compoziția artistică, se dorea redarea unor imagini foarte greu de creat doar din sticlă colorată. De exemplu, chipurile sfinților erau de multe ori pictate de către artiști. Termenul de vitraliu este folosit și pentru acele proiecte în care se folosește pictura cu vopsea specială pe spatele sticlei, iar apoi sticla este introdusă în cuptor pentru fixarea vopselei.

Ulterior, în perioada modernă, crearea vitraliilor prin tehnica picturii pe sticlă a devenit uzuală, din mai multe considerente: folosind pictură cu vopsea se pot realiza vitralii superbe, iar costul poate fi dramatic scăzut față de un vitraliu lucrat în tehnicile plumbului, Tiffany sau overlay.

Vitraliile pictate sunt o formă mai modernă de vitraliu care înfrumusețează încăperile de orice fel, de la birouri la spații mai personale ca bucătării sau săli de baie. Acestea se integrează foarte bine și în designul arhitectural.

Vitraliile pictate sunt o tehnică versatilă, sunt mai ușor de instalat și se pot instala în foarte multe forme și locuri, au un look modern, sunt ușor de întreținut și au costuri reduse. Punctele mai slabe ar fi că vitraliile pictate sunt mai puțin translucide față de vitraliile din sticlă colorată și mai puțin rezistente la temperaturi ridicate.

Tehnologia de ultimă generație, cum sunt utilajele CNC, poate produce vitralii la volume industriale. Acest tip de utilaj poate, de asemenea, să vopsească vitraliile. Există pe piață vitralii cu rășină care își păstrează culoarea pentru perioade foarte lungi, trecând astfel testul timpului.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.